Dezbaterile CSIC: Cronica unui succes

 

Cronica unui succes

 

Marți, 26 martie, pe un ger zdravăn, pe un vânt asemenea, aproape 200 de oameni au considerat că merită să le înfrunte și să vină la hotelul Howard Johnson pentru a auzi ce spun câțiva tineri despre rezistența armată din munți.

Primul lucru care trebuie spus despre acest eveniment este organizarea impecabilă, cu voluntari care te preluau din primul moment al intrării și care, cu zâmbetul pe buze, te conduceau până în sală, cu garderobă unde un domn drăguț îți lua haina, iar apoi, dacă aveai nevoie, te și ajuta să o îmbraci, cu suport fizic și tehnic despre tematica serii. Fotografiile de pe pereți, multe inedite, personalizau atmosfera unui loc inedit unor asemenea manifestări. Însă, cel mai important aspect se referă la publicul care venise în acel loc. Majoritatea era formată din tineri, însă am avut impresia că erau tineri care știau și, mai ales, credeau în veridicitatea faptelor care urmau a se relata.

Centrul de Studii în Istoria Contemporană înseamnă câțiva tineri curajoși, idealiști, cinstiți și eficienți care marți și-au început călătoria, o călătorie către public, dar în care primul popas a fost către ei înșiși. Pentru a ieși din anonimat era nevoie de o declarație. Iar declarația lor de intenții a fost la un nivel neașteptat de înalt pentru tinerețea lor.

Fără nici o reținere, încă de la început președintele Centrului, Alin Mureșan a mărturisit că piedicile l-au condus la înființarea unui centru privat de cercetare. Sătul de intervenții și directive, Alin și-a luat ISTORIA și a plecat cu ea acasă pentru că își dorea libertatea să o spună și să o scrie așa cum o gândește. Câți nu ne dorim asta, dar oare câți avem curajul să o și facem?!

Dezbaterea în sine a fost gândită pas cu pas, lucru care s-a reflectat în logica fără cusur după care au curs intervențiile. Pregătirea prealabilă a întrebărilor a obligat vorbitorii la esențializarea intervențiilor lor. Astfel, publicul a ajuns din nou la școală. În bănci imaginare, cei din sală ne regăseam elevi cărora li se preda o istorie alternativă, cu date și fapte concrete, dar de către actori și martori.

După ani de audiat conferințe, dezbateri și alocuțiuni pot spune cu sinceritate că nu mi-au lipsit absolut deloc inevitabilele ocolișuri și divagări ale manifestărilor de gen. Iar aici un merit fundamental în buna derulare a dezbaterii l-a avut moderatorul, Sorin Lavric. Cu delicatețe, dar și cu fermitate când a fost cazul, cu sensibilitate, dar mai ales cu multă consistență, dl. Lavric a avut harul și cultura necesare pentru a naviga fluid între punctele fierbinți ale rezistenței anticomuniste.

De-a lungul anilor am urmărit cu multă emoție intervențiile doamnei Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu. Mărturisesc că m-aș fi dus la dezbaterea de la Howard Johnson chiar și numai pentru a o vedea și asculta din nou pe doamna Voicu-Arnăuțoiu. Am același respect enorm pentru dl. Mărgineanu pe care l-am zărit modest într-o margine de rând. În ultima vreme am constatat că sunt tot mai puțini oamenii pentru care am respect și admirație, și nu din vina mea. Iar asta mă face să îi prețuiesc cu și mai mare intensitate pe cei puțini care nu m-au dezamăgit.

În ceea ce privește motivațiile, Alin a afirmat din start că își dorește ca istoriile care se vor scrie sub egida Centrului să fie în primul rând dedicate victimelor represiunii comuniste, dar nu din compasiune (deși se simțea și asta la fiecare rând!), ci pentru „lecțiile de demnitate, modestie și iubire”. Ascultându-l pe Alin mă întrebam oare nu ar fi momentul să ne maturizăm și să înțelegem că viața nu merită trăită fără demnitate, că nu trebuie să facem paradă de meritele noastre oricare ar fi ele, că e absolut necesar să fim echilibrați și riguroși atunci când facem afirmații, iar în toate faptele noastre să punem compasiune și iubire, căci „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Iar asta, contrar așteptărilor, nu a spus-o Marin Preda.

Fondul efectiv al problemei, discuțiile și argumentele au fost perfect adaptate aspectelor exterioare sau introductive care m-au impresionat pe mine. Dar aici e vorba de o mare doză de subiectivism, de aceea vă invit să gândiți și să alegeți singuri după transcrierea de pe www.free-press.ro.

Îmi pare rau dacă acest text este eliptic pentru cei care nu au fost marți seara la prima dezbatere a Centrului de Studii în Istorie Contemporană, dar îmi doresc sincer ca textul meu să fie o pledoarie pentru a participa la următoarele manifestări dedicate istoriei recente: despre relația Biserică-Stat și despre informatorii Securității.

 

Clara Mareș

Introdu adresa de e-mail pe care
vrei sa primesti neweletter-ul
youtubefacebookwordpress