Interviu cu Alin Muresan

 

Alin Mureşan: „Ne-am pierdut obiceiul de a merge la biserică, or asta se simte”


Alin Muresan   După o primă jumătate de an foarte agitată, care a cuprins atât apariţia cărţii Pitești. Cronica unei sinucideri asistate şi a filmului „Demascarea”, cât şi o serie de lansări prin ţară şi apariţii în presă, www.fenomenulpitesti.ro a stat de vorbă cu istoricul Alin Mureşan despre motivaţia din spatele acestui proiect, despre importanţa fenomenului Piteşti în peisajul comunismului românesc şi despre necesitatea neuitării. Partea a doua a interviului va fi publicată peste circa o săptămână. 


Fenomenul Piteşti.ro: În 2007 scriai prima ediție a volumului Pitești.Cronica unei sinucideri asistate, primul studiu documentat despre acțiunea ce a avut loc în închisoarea Pitești. După aceea ai lansat la început de 2011 un imens proiect, constituit de această dată de o nouă ediție a cărții, de un film documentar și de o bază de date online. Crezi că prin publicarea primei ediții a cărții nu s-a putut concretiza ceea ce ți-ai propus?

Alin Mureşan: În istorie nu există subiecte care să poată fi vreodată epuizate. Or, eu ştiam încă de la prima ediţie că va exista şi o continuare dintr-o serie de motive: arhivele se deschid greu şi în etape, apar alţi martori, se publică volume noi. Prima ediţie este astăzi depăşită la nivel de informaţie, deşi la vremea respectivă a reprezentat o noutate. Filmul a apărut prin colaborare mea cu Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca şi cred că a fost o idee foarte inspirată, întrucât a mărit substanţial publicul proiectului. Şi asta nu doar în ţară, ci şi peste hotare, fiindcă am insistat pentru subtitrări în mai multe limbi de circulaţie internaţională. În fine, site-ul îşi are şi el rolul lui, fiindcă mai nou mediul on-line este principala sursă de informare şi am considerat că e util ca oamenii să aibă la dispoziţie informaţii cât mai corecte şi complete despre fenomenul Piteşti. În plus, pentru mine personal e un avantaj, fiindcă aşa cum spuneam apar mereu surse noi în cercetare şi nu pot să scot ediţii noi ale cărţii o dată la câţiva ani. Aşa încât noutăţile esenţiale vor apărea de acum înainte pe site, în cea mai mare parte.

FP.ro: Ce te-a stimulat în demersul tău având în vedere că toate aceste lucruri le-ai făcut în totalitate benevol?

AM: Ce înseamnă benevol? Până la urmă, sunt istoric şi mi-am făcut meseria. Asta ţine de normalitate. Dacă vrei să vorbim despre motivaţie, ea vine din forţa extraordinară pe care am descoperit-o la foştii deţinuţi politic, care au trecut prin experienţe cumplite, şi totuşi şi-au revenit. E un exemplu de urmat, fiindcă te gândeşti fără să vrei că dacă ei au depăşit acele momente, şi-au regăsit echilibrul şi s-au împăcat cu Dumnezeu şi cu aproapele lor, atunci pe tine nu ar trebui să te clintească sau să te smintească nimic.

FP.ro: Ți-ai petrecut ani de zile citind, studiind, analizând evenimentele ce s-au petrecut în închisorile comuniste din România și mai cu seamă te-ai implicat în cercetarea tenebrosului experiment de la Pitești. Și totuși consideri că nu este suficient ceea ce ai făcut... De ce reprezintă acest episod de istorie recentă atâta importanță pentru un tânăr istoric ca tine?

AM: Din două motive. Pe de o parte, fenomenul Piteşti reprezintă un soi de microcosmos al comunismului. Dacă vrei să ştii ce înseamnă comunismul, ce vrea şi cum vrea să realizeze, atunci aici trebuie să te duci în primul rând. O fi având el idealuri nobile, nu ştiu, dar felul în care dorea să ajungă la ele, prin ură, blasfemie şi violenţă, nu lasă loc de comentarii. Aşa încât fiecare detaliu din ce s-a întâmplat la Piteşti mi se pare important. Pe de altă parte, nu-mi place să las lucrurile neterminate sau făcute de mântuială, deşi sunt conştient că imperfecţiuni şi lipsuri sunt încă destule.

FP.ro: Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că ești foarte tânăr. Nu ai autoritatea părinților sau bunicilor noștri, care au trăit pe viu efectele ideologiei comuniste. Cum te poți apăra în fața celor care sunt mai în vârstă ca tine și chiar susțin că pe vremea comunismului se trăia mai bine?

AM: Fiecare are dreptul la părerea lui. Dar ce ne facem cu sutele de mii de oameni aruncaţi în închisori şi ţinuţi în condiţii care astăzi ar scandaliza asociaţiile pentru protecţia animalelor? Dar cu copiii lor, exmatriculaţi din facultăţi? Sau cu preoţii aruncaţi în închisori? Nu avem de ce să ne mirăm că astăzi elitele noastre suferă la capitolul calitate, pentru că cei care ar fi trebuit să le formeze în mod firesc mureau în închisori, iar în locul lor erau aduşi oameni cu studii aprofundate în 6 luni la şcoli de partid. Argumentele sunt atât de multe şi de simple încât nici nu are sens să le expui. Iar ideea că cine n-a trăit vremurile, nu se poate exprima, e la fel de copilărească. Asta ar însemna să desfiinţăm cu totul istoria. Nu-mi fac probleme, lumea poate să spună ce doreşte, noi ne vedem liniştiţi de treabă.

FP.ro: Putem afirma, ca o concluzie după 20 de ani, că experiența regimului comunist a fost nefastă pentru România?

AM: Da, din toate motivele pe care le-am amintit deja. Ne-am pierdut obiceiul de a merge la biserică după 45 de ani de comunism, or asta se simte la nivelul societăţii. Materialismul dialectic propovăduit de comunism a pregătit terenul pentru materialismul agresiv de astăzi, există o continuitate din punctul acesta de vedere. Sunt foarte multe astfel de exemple. Acum, eu nu sunt adeptul discursului revanşard, în alb şi negru: comunismul a avut numai părţi rele. Dar cred că per total, experienţa ne-a marcat semnificativ în rău şi că ar trebui să învăţăm din ea.

FP.ro: Cât de importantă ar trebui să fie pentru noi astăzi memoria, conștientizarea și asumarea trecutului?

AM: Putem să trăim şi gândindu-ne doar la mâncare şi bani, fără să ne intereseze altceva, dar personal mă îndoiesc că ne ajută la ceva sau că asta ne va face oameni mai buni. Cine se uită în trecut realizează că avem o identitate, avem motive să fim demni şi mai ales că avem o obligaţie faţă de înaintaşii noştri. N-a trecut aşa de mult timp de când bunicii noştri mureau pe front sau în închisori, apărând ceea ce noi azi luăm de-a gata, ca şi cum ar fi un drept natural. Măcar din respect ar fi bine să ştim ce s-a întâmplat cu ei.

FP.ro: Și ca să revenim la proiectului tău, poți să ne spui care au fost dificultățile pe care le-ai întâmpinat în realizarea acestui proiect? Ai avut piedici?

AM: Cred că nu există proiect fără dificultăţi, e firesc să fie aşa. Cea mai mare problemă am avut-o cu faptul că ziua are doar 24 de ore. Apoi a fost destul de obositor să stabilesc un echilibru între partenerii din acest proiect, care provin din medii destul de diferite, şi să lupt cu lipsa de colaborare a unor persoane. Însă toate astea sunt mai puţin importante decât bucuria pe care am avut-o să întâlnesc foarte multă lume talentată, pasionată şi serioasă, care a lucrat de multe ori pe bani foarte puţini, iar alteori chiar pe gratis. Le-am rămas îndatorat multora dintre ei.

FP.ro: Proiectul Fenomenul Pitești a fost lansat, rând pe rând, în București, Cluj, Timișoara, Oradea, Buzău, Constanța, și mai recent, în Câmpulung Muscel și Pitești. Care a fost reacția publicului? A fost pe măsura așteptărilor?

AM: Nu am avut aşteptări, n-am ştiut la ce să mă aştept. Pot să spun însă că am fost foarte bucuros că nu s-a muncit degeaba la acest proiect, fiindcă aproape peste tot am avut parte de săli pline. Nu mă aşteptam să se epuizeze atât de repede două tiraje din carte, să fim invitaţi să proiectăm filmul „Demascarea” la TIFF sau să-l difuzăm la televizor. La fel, ne-a luat prin surprindere interesul mare de peste hotare, aşa încât acum lucrăm la posibilitatea de a vinde pachetele carte+film şi în străinătate.

A consemnat Ionuţ Trandafirescu

Citiţi partea a doua a interviului aici.

(Articol adăugat la 14 iulie, ora 23:10)

Citiţi şi Interviu în exclusivitate cu Nicolae Mărgineanu: „Cred că acest film nu se uită uşor!”

 

Introdu adresa de e-mail pe care
vrei sa primesti neweletter-ul
youtubefacebookwordpress