Alin Mureşan: „Ne-am pierdut obiceiul de a merge la biserică, or asta se simte” (partea a II-a)

 

FP.ro: Odată ce ai intrat în conctact cu victimele experimentului Pitești și cunoscându-le intimitățile, cum crezi că a fost posibilă rezistența în închisoarea de la Pitești? Crezi că dacă tineretul din acea perioadă nu era atât de bine ancorat în ceea ce înseamnă valori tradiționale, în credință nu ar fi rezistat?

AM: Din păcate, când vorbim despre fenomenul Piteşti, rezistenţa este un fenomen izolat. Dar asta nu e nici surprinzător, nici n-ar trebui să fie smintitor. Orice om are momente în care cedează, cu atât mai mult cei supuşi la astfel de grozăvii. Minunea este că ei şi-au revenit, în cea mai mare parte, iar aici categoric credinţa i-a ajutat pe cei mai mulţi dintre ei. Credinţa, iubirea celor din jur (în primul rând familia) şi faptul că au ieşit de sub presiunea constantă de acolo.

FP.ro: Se spune adeseori că gradului de credință îi este invers proporțional gradul de cultură. Închisorile politice din timpul regimului comunist au dovedit tocmai contrariul. Paradoxal cei care au simțit imperios necesitatea rugăciunii, au fost tocmai intelectualii și elitele. Cum comentezi această realitate?

AM: Nu ştiu dacă mai contează mediul social din care provii în momentul în care eşti pus în situaţii extreme. Nici nu pot să spun că am făcut o statistică a celor mai credincioşi oameni din închisorile politice, nu cred că este o diferenţă prea mare între ţărani, de exemplu, şi intelectuali. Oamenii în general îşi aduc aminte de Dumnezeu doar în încercările vieţii. Însă cel puţin pentru generaţiile de intelectuali de dinaintea noastră, a fi credincios era un lucru absolut firesc. Anul şcolar, anul universitar începea obligatoriu cu o slujbă şi cu rugăciuni, cultura nu excludea deloc credinţa, dimpotrivă.

FP.ro: Și pentru că această realitate era bine cunoscută de inteligența diabolică a regimului comunist am înțeles cu toții că tocmai aici au încercat să lovească. Cum putem înțelege noi astăzi într-o societate desacralizată că un plan atât de banal pentru omul recent a fost atât de eficient?

AM: Aici ne întoarcem fără să vrem la fenomenul Piteşti. Eu eram mai degrabă ateu când am început să îl studiez. În orice caz, eram indiferent religios. Însă când am văzut furia dezlănţuită împotriva credinţei şi bătaia de joc la care s-a ajuns, mi-am dat seama că ei, comuniştii, validau fără să vrea credinţa şi am început să gândesc altfel. Fiindcă dacă nu crezi în Dumnezeu, dai din mână neinteresat şi mergi mai departe, dar nu te preocupi să inventezi blasfemii şi „liturghii negre”. Pe de altă parte, nu ştiu dacă sunt de acord cu eficienţa planului acestuia. Sigur că pe moment a fost o îndepărtare de Dumnezeu, dar eu azi văd în jurul meu că lumea se reîntoarce în biserici. Şi mulţi vin inspiraţi fiind de cei care au pătimit în închisori, ceea ce e mare lucru.

FP.ro: Unde localizezi Experimentul Pitești pe harta acțiunilor represive a ultimelor secole pe plan internațional?

AM: Nu cred că putem compara monstruozităţile şi să facem un clasament al suferinţei. E puţin lipsit de eleganţă. Dar am să-l citez pe Gheorghe Stănică din film, nu cred că afirmaţia lui e o exagerare. Pentru cei care au trecut prin asta, „a fost ceva de ordin apocaliptic”. Dar cu siguranţă faptul că toate reacţiile de până acum ale celor din străinătate sunt foarte puternice, spune ceva despre ceea ce a însemnat fenomenul Piteşti.

FP.ro: Este limpede că înșiși ofițerii de securitate au fost niște elemente secundare în scenariul acțiunii de la Pitești. În a doua ediție a cărții chiar ai exemplificat acest aspect: totul s-a petrecut în cel mai mare secret, dirijat din umbră, și, ce e și mai important, din Securitate existau doar 3-4 persoane care știau cu adevărat ce se întâmpla la Pitești. Totuși, de unde veneau toate aceste directive? E plauzibilă ipoteza că doar șefului Securității – Gheorghe Pintilie – îi revine întreaga responsabilitate? Și totuși de ce atâta secretomanie de a nu se afla nimic acest experiment?

AM: Aici există încă o problemă destul de mare. Nu există nici cea mai mică dovadă, nici măcar o sugestie despre cine inventa metodele de tortură sau cine a gândit/ordonat blasfemiile de Paşti sau de Crăciun. Ce este clar în urma cercetării este că Gheorghe Pintilie este cel care a gândit şi a ordonat culegerea de informaţii de la deţinuţii politic prin orice metode. El a încurajat violenţa (în documente nu apar ordinele directe de tortură, fiindcă aveau grijă ca acestea să fie verbale, nu scrise), el a cerut ca amănuntele să nu fie cunoscute de nimeni şi el este cel care a recrutat şi a şantajat ofiţeri din Securitate să se ocupe de detalii. Nu aş spune că e singurul responsabil, dar cu siguranţă este cel mai important. Acum, bănuiala mea este că el, agent NKVD fiind, a primit la rândul său instrucţiuni pentru acest lucru, dar asta e greu de demonstrat.

FP.ro: Având în vedere câ îi cunoști destul de bine pe supraviețuitorii de la Pitești și că ai păstrat legătura cu aceștia, cred că poți să ne spui în linii mari cum s-a desfășurat viața acestora după eliberare. Cunoaștem că Securitatea i-a ținut sub supraveghere intensă și după ce aceștia și-au ispășit pedeapsa.

AM: Da, cu siguranţă nimeni n-a ieşit din radarul Securităţii. Pe majoritatea dintre ei i-au presat să dea ofere informaţii şi în libertate, lucru pe care unii l-au făcut, din diverse motive. Unii s-au împotrivit iniţial, alţii nu. Foarte puţini s-au prezentat de bună voie la Securitate, însă. Aproape toţi au avut probleme serioase în a-şi continua studiile şi la angajare, fiindcă presiunile erau constante. Nu au avut viaţă uşoară, asta este clar. Cum spuneau Nicolae Purcărea şi Mihai Buracu, „libertatea” din perioada comunistă a însemnat un „Piteşti după Piteşti”.

FP.ro: Ce impact a avut asupra ta contactul cu foștii deținuți politici?

AM: A fost esenţial, pentru că mi-au menţinut motivaţia de a lucra. Când ştii pentru ce lucrezi, nu mai iei în serios toate piedicile şi problemele care apar, e mult mai uşor să le depăşeşti.

FP.ro: Ce ar trebui să se facă pentru ca ceea ce s-a petrecut la Pitești să aibă mai multă rezonanță?

AM: Foarte multe lucruri. Dar am convingerea că ele vor fi făcute şi n-o spun ca pe o părere. Peste 10 ani-15 ani vom discuta cu totul altfel despre subiect, iar perioada aceasta va părea una romantică.

FP.ro: Și pentru că este inevitabil să nu te întreb, te rog să ne spui care îți sunt proiectele de viitor.

AM: Strict legat de acest proiect, încă mai sunt câteva evenimente. Sper ca în toamnă să existe cel puţin o proiecţie importantă a filmului „Demascarea” în Bucureşti, alături de victime. Vom mai participa la un festival de film din ţară şi s-ar putea şi la unul destul de important din străinătate, acum suntem în discuţii. În curând sper să ajungem la Câmpina, unde am fost invitaţi de mai multă vreme. Pe deasupra, există extrem de multă muncă de cercetare de făcut pentru site: vom adăuga poze noi cu închisoarea, vom continua să lucrăm la portretele victimelor, vom posta câteva studii legate de Piteşti şi de perioada comunistă, clipuri noi cu victimele şi multe altele. De asemenea, vom începe să lucrăm şi la varianta în limba engleză a site-ului, pentru care începem să strângem finanţare, şi sper ca în curând să putem comercializa filmul, pachete carte+film şi tricouri, atât în ţară, cât şi în străinătate. Aşa încât mai sunt multe de făcut. În ceea ce priveşte celelalte proiecte, nu-mi place să vorbesc înainte de vreme, dar se lucrează şi le voi anunţa la momentul respectiv.

Citiţi aici prima parte a interviului cu Alin Mureşan
Citiţi aici interviul cu Nicolae Mărgineanu

(Articol adăugat la 24 iulie, ora 23:57)

Introdu adresa de e-mail pe care
vrei sa primesti neweletter-ul
youtubefacebookwordpress