Personaje

Lista victimelor acţiunii violente din Piteşti a fost întocmită în urma unui intens efort de documentare şi cercetare, care a presupus trierea a câteva sute de mii de fişe matricole penale ale tuturor foştilor deţinuţi politici din România. Identificarea tuturor victimelor a fost posibilă prin compararea fişelor penale cu toate celelalte surse disponibile (mărturii, documente, memorialistică şi altele).

Desigur, există informaţii incerte despre mai multe personaje amintite în această listă, de regulă persoane amintite într-o singură sursă din toate cele verificate. Victimele care nu au fost identificate în fişele penale au, în mod firesc, mai puţine informaţii personale, pe care vom încerca să le completăm în timp. Lista este în continuare deschisă şi munca de cercetare va continua până la epuizarea surselor, aşa încât ea nu este definitivă şi este foarte probabil ca ea să mai sufere modificări în timp. Tocmai de aceea preferăm să nu întocmim deocamdată statistici legate de vârstă, apartenenţă politică şi altele, din dorinţa de a fi cât mai exacţi. Chiar şi în aceste condiţii însă, lista oferită de www.fenomenulpitesti.ro este de departe cel mai complet şi mai solid documentat inventar de acest gen.

În curând, la secţiunea „Resurse – Studii” veţi găsi lista completă a victimelor şi agresorilor din cadrul acţiunii violente din Piteşti, precum şi statistici legate de vârsta, apartenenţa politică, judeţele de provenienţă, condamnările suferite etc.

Vezi lista tuturor celor închişi în penitenciarul Piteşti pe durata desfăşurării acţiunii violente, după literă:

A    B    C    D    E    F    G    H    I    J    L    M    N    O    P    R    S    T    U    V    Z

Introdu adresa de e-mail pe care
vrei sa primesti neweletter-ul
youtubefacebookwordpress